Talibanii au declarat că războiul din Afganistan s-a încheiat, la scurt timp după ce au preluat controlul asupra palatului prezidențial din Kabul.
Între timp, națiunile occidentale depun eforturi pentru a-și evacua cetățenii în mijlocul haosului care a cuprins Aeroportul Internațional din Kabul, iar mii de afgani caută disperați o modalitate de a părăsi țara, informează Reuters.
Președintele Ashraf Ghani a fugit din țară duminică, în timp ce militanții islamiști au intrat în capitală practic fără să întâmpine rezistență.
Ghani a declarat că a decis să părăsească țara pentru a evita vărsarea de sânge.
„Astăzi este o zi minunată pentru poporul afgan și pentru mujahedini. Au fost martori la roadele eforturilor și sacrificiilor lor de 20 de ani. Mulțumită lui Dumnezeu, războiul s-a încheiat în țară”, a declarat pentru Al Jazeera Mohammad Naeem, purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor.
Naeem a declarat că forma noului regim din Afganistan va fi clarificată în curând, adăugând că talibanii nu vor să trăiască izolat și caută relații internaționale pașnice.
„Am obținut ceea ce am vrut, adică la libertatea țării noastre și independența poporului nostru. Nu vom permite nimănui să ne folosească pământurile pentru a ataca pe nimeni și nu vrem să facem rău altora”, a mai declarat reprezentantul talibanilor.
Potrivit unor surse, talibanii ar urma să schimbe denumirea oficială a țării, din „Republica Islamică Afganistan” în „Emiratul Islamic Afganistan”, așa cum s-a mai numit Afganistanul înainte de invazia americană.
Un lider taliban a declarat pentru Reuters că insurgenții se regrupează din diferite provincii și vor aștepta până când forțele străine vor pleca înainte de a crea o nouă structură guvernamentală.
Liderul, care a preferat să rămână anonim, a declarat că luptătorii talibani au primit „ordin să permită afganilor să își reia activitățile zilnice și să nu facă nimic pentru a speria civilii”.
Militanții au căutat să proiecteze o față mai moderată a grupării, promițând să respecte drepturile femeilor și să protejeze atât străinii, cât și afganii.
Între timp, mii de afgani au format cozi uriașe în fața sucursalelor bancare din Kabul și în fața ambasadelor statelor occidentale, pentru a-și retrage economiile și pentru a solicita vize.
Un corespondent al The New York Times la Kabul a postat pe Twitter imagini cu cozile din fața băncilor.
My heart breaks into pieces for my people who have lined up outside the banks to cash their savings and waiting at the gates foreign embassies to secure visas to leave. #Afghanistanisburning #Afganistan #Kabul pic.twitter.com/FfKsYiXRLa
— Sharif Hassan (@MSharif1990) August 15, 2021
Alte imagini arată cozi uriașe pe străzile capitalei Kabul, în contextul în care mii de oameni încearcă să ajungă cu mașinile la aeroport, pentru a putea pleca din țară.
Capital Kabul right now, Traffic blocked, everyone is in a hurry and are rushing to their homes.#Kabul #Afghanistan pic.twitter.com/QqDXwUm5c7
— Obaidullah Rahimi Mashwani (@IamObaidRahimi) August 15, 2021
Între timp, toate zborurile comerciale spre și dinspre Kabul au fost anulate duminică.
Talibanii au intrat duminică în capitala afgană Kabul, a anunțat un reprezentant al Ministerului afgan de Interne, iar SUA au început evacuarea diplomaților săi din ambasadă cu elicopterele. Potrivit oficialului din Ministerul de Interne, talibanii au venit în capitală „din toate părțile”.
Talibanii au transmis că se așteaptă la o tranziție pașnică a puterii în următoarele câteva zile, în condițiile în care islamiștii au ajuns în capitala afgană fără a întâmpina rezistență aproape deloc.